Cred că e mai greu să crești un băiat decât o fată pentru că e absolut necesar să îi impui băiatului niște valori specifice (de care voi scrie mai jos) și să-i modelezi niște trăsături. Adică, un băiat musai nu trebuie să fie un papă lapte, că atunci s-a dus naibii toată chintesența bărbatului, însă dacă o fată e mai degrabă sensibilă, se acceptă, că doar e fată, nu îi ceri să te apere de oamenii răi din jur atunci când mergi pe străzi întunecate din suburbii.

Ei bine, ca să nu existe comentarii, eu vă expun viziunea mea proprie:

un băiat trebuie să fie hotărât.  Pentru că asta trebuie să transmită băiatul: hotărâre, pentru că dacă transmite hotărâre, înlănțuit, transmite prestanță și faptul că nu îl poți ademeni cu o gentuță ori o prăjiturică, că principiile lui sunt neclintite și tocmai de asta te face să te simți în siguranță, cum ar trebui să se simtă o fată alături de un băiat, și tocmai de aceea un bărbat ridică admirație și respect asupra celor din jur: măi, cu ăsta nu glumim noi, că se vede pe el că știe ce vrea. Măi, omul ăsta nu-i un papă lapte să ne putem bate joc de el. Și na, pentru o fată, evoluția noastră din epoca de piatră încoace arată că e atrasă (și ca amic zic) să fie în jurul masculilor puternici, care, se zice, au și supraviețuit și au făcut copii cu femeile din epoca de piatră și în fine, iată-ne pe noi azi.

un băiat trebuie să fie curajos. Pentru că dacă ești o fată și ieși în oraș cu amicul sau prietenul tău băiat, nu vrei să ajungi într-un cartier periculos și să simți că ai la braț o prințesucă roz și mătăsoasă, ci pe cineva care își asumă rolul de a fi mai puternic fizic decât tine, în scopul de a-ți fi ție benefic. De aia nu ne lasă pe noi mamele să mergem seara târziu fără să avem câțiva băieți în grup, pentru că atunci când zici băiat, te referi la cineva puternic și curajos, deci e musai ca băiatul să aibă calitățile astea, altfel se duce naibii toată teoria mamelor și noi ne trezim că suntem multe fetițe la plimbărică noaptea expuse vreunui pericol ce ar putea apărea, că trebuie să recunoaștem că nu trăim pe cele mai sigure pământuri.

După aceste prime două calități ale unui băiat, e foarte important să nu-l transformăm într-o brută, pentru că există riscul ca Hotărâre + Curaj să însemne = brută cu mușchi mari și minte închisă.

De aceea, trebuie să fie foarte atentă mama ca, atunci când îl crește, la nivel principial, să aibă în vedere valorile acelea pe care societatea le denumește ca fiind de gentleman. Chestii dintr-acelea, cum ar fi să deschidă ușa femeii, să o ajute cu greutățile, să vorbească politicos, să știe să se comporte cu cei din jur, și, mă rog, chestii pe care le găsiți și aici http://therulesofagentleman.tumblr.com/ (deși am o vagă impresie că siteul a fost făcut de niște feministe, în fine).

Concluzia principală e că un bărbat ar trebui să fie hotărât, curajos, gentleman. Vorbesc doar la nivel principial, desigur, că dacă aș adăuga și inteligent, frumos, sensibil, amuzant, ar suna a articol matrimonial, ceea ce, subliniez, nu are legătură cu articolul acesta ), ci e doar opinia mea personala referitoare la sexul opus.

Observație! Asta nu împiedică și fetele să fie hotărâte sau curajoase, doar că aceste lucruri nu sunt obligatorii. Obligatorii în opinia mea, și, cred că (aici ați dat de naiba) a societății actuale.

Aveți grijă cum vă creșteți copiii!

Muhaha.

cred că părinții pot să aibă același rol negativ pentru un copil precum înhăitarea lui cu tot felul de derbedei ori șmecheri. indiferent de cât de rebeli și emancipați suntem, în marea majoritate, în viața socială, suntem niște transpuneri ale lor.

adică să fim serioși,

într-o familie în care la cină se vorbește doar despre cutare și cutare, despre ce mașină și-a mai luat altul (și trăjni-l-ar, e un hoț, de unde îți permite?! a furat banii statului!), despre câți bani câștigă altul și cum e el defapt, caracter mizer, ce să mai, față de noi, curații și purii!, sau în ce încurcături amoroase și-a mai rătăcit colega de serviciu crengile, atunci, ponderea celor care și atunci când sunt la școală au ca unic și suprem interes să afle una alta despre celălalt, să vorbească una alta despre celălalt și să judece după haine și mașina cu care vine la școală pe copilul lui x, e foarte mare.

dacă, pe de altă parte, în familia ta se vorbește despre cărți sau politică externă și diplomație  fără a-și băga codița iscoditoare în maniera în care alții din jur își duc viața (cu excepția unora, excepționale și de admirat), cred că pe copilul acela o să-l intereseze despre notele lu unu și lu altu, scandaluri mondene din show-biz sau din liceu, banii părinților comparativ cu prostia copiilor lor, totul pe isonul unei judecăți categorice… toate astea o să-l intereseze 0,0001 către zero. dacă în familia ta se vorbește despre cultură și mersul lumii actuale, mi se pare că șansele ca și tu să ai subiecte de discuție de acest gen cresc precum numărul de judecăți superficiale și prostii spuse pe cap de locuitor pe minut.

și m-am axat acum doar pe o conversație de la cină pe de o parte și alta, că dacă aș aduce aminte subiectul educației, ar fi prea anevoios și n-am terminat o facultate de psihologie ca să abordez așa rapid toți factorii și să întorc totul pe toate părțile cu explicație a la raison.

cred că e important nu numai ce prieteni ne alegem, dar și ce extragem ca bun sau rău din părinții noștri, chiar dacă majoritatea adolescenților vor recunoaște cu mândrie că ei nu-și ascultă părinții. defapt, we are so much like them.

atâta respect am și eu în mine. dar n-am atâta de mult încât să-l acord fiecărui individ de pe planetă, așa că faza cu profesiile nu mă impresionează și înafară de minimum acela, eu nu pot să respect pe cineva care nu vrea să mă învețe nimic sau reacționează ca o brută la minima întrebare asupra unui aspect din lecție sau nu știu, pur și simplu nu îmi place pentru că manierele și felul în care urlă prea des în loc de răspuns îmi provoacă antipatie și apatie și parcă aș mai zice un cuvânt cu a dar nu-mi vine în minte. nu acord respect unui profesor doar pentru că e profesor, acord respect atunci când și el îmi acordă respect. și înțelegere. că replici dintr-acelea de “eu trebuie musai, dar musai, să-mi arăt supremaţia asupra voastră şi mă impun după cum făceau oamenii în epoca de piatră” sau “nu folosi cuvântul cutare că nu îmi place cuvântul cutare” nu mi se par ok şi deci în concluzie asta basta. adică societatea progresează şi tu trebuie o dată cu ea. să-ţi deschizi mintea adică.

cred că respectul se acordă fiecăruia după merite. alea cum le văd eu. și respectul se pierde ușor, nu vorbesc numai de profesori, dar se pierde atunci când și demnitatea ăluia în cauză a luat-o undeva pe valea pierduţilor, că de exemplu cum mama naibii să mai respecți pe cineva care zice ceva ca să pară cumva și face altceva (presimt că expresia asta sună mai prost decât mi-am zis-o în gând) sau se duce după cum bate vântu ba cu un pupincurism fin într-o tabără, ba cu elogii și aplaude pentru alta, și mii și milioane de categorii de situații, ca să nu le zic persoane și să par socio-fobă și rea, de aruncat cu roșii în ele.

hai să stăm toţi în banca noastră.

Astfel stând lucrurile, aș vrea să-mi aduc la cunoștință faptul că banii și puterea (militară, financiară, de orice ordin) sunt cele care dicteaza orânduirea lumii, pentru a avea de unde începe. Și care ar fi asta problema, vă întrebați?

Problema iese în relief asemeni unei tumori maligne pe un țesut curat, atunci când deschizi ochii în jur și vezi că în Coreea de Nord e comunism, și 10 milioane de oameni mor din cauza subnutriției, adică nu se pot hrăni că nu au cu ce și pur și simplu decedează, atunci când tot în țări din Asia vezi că, sub umbra unui dictator malefic, spiritele oamenilor pier, și ei devin simple umbre fără țeluri, fără speranțe, fără posibilități. Atunci când oamenii din țările respective pur și simplu nu mai sunt oameni, căci mințile lor au fost manipulate de către puterea politică, personalitățile lor au fost șterse și au fost puși în loc pereți goi inscripționați cu doctrine și dogme politice absurde, atunci când corpurile lor se supun foametei și setei și regulilor absurde gen nu ai voie să faci decât un copil, pentru că așa zice statul, pentru că tu nu ai defapt libertate, ci ești doar un pion pe care-l mută cei cu putere după cum au ei viziuni bolnave în mințile atinse de psihoză și manie.

Problema apare atunci când țările ce dețin puterea, cum e SUA, cum e organizația națiunilor unite (ONU), cum e NATO și alte acestea nu intervin, nu vor să schimbe situația, deși pot, deoarece nu face parte din aria lor de interese. Deoarece să privești genocide și dezumanizări e în limita spațiului de ignoranță atât timp cât nu aduce mai mult petrol sau mai multe arme nucleare sau ceva, acolo, profit. De ce nu se implică, să schimbe situația, să schimbe soarta atâtor oameni?
Și foarte probabil îmi veți răspunde că lucrurile nu sunt așa cum le văd eu, la nivelul ăsta superficial, că defapt ele sunt mult mai complicate. Dar pe mine nu mă interesează cât sunt ele de complicate, din moment ce sunt posibile.

Problema apare atunci când unii oameni merg pe lună, iar alții nu au cu ce se hrăni, și mor. Și sunt nu zeci, nu sute, nu mii, ci milioane. La fiecare 5 secunde, un copil moare de foame. Un miliard și jumătate de oameni trăiesc într-o sărăcie extremă. Iar campaniile de voluntariat care îți cer un leu pentru a salva ceva nu vor schimba lumea, nu au cum. Și mă întreb atunci cum e posibil ca cineva să dorească să investească atâția amar de bani în ceva ce da, ar duce la progresul științific, dar care, în același timp, ar rezolva problema foametei și a sănătății precare în țările în care s-au născut oameni, oameni așa ca noi, care n-au ales unde să se nască.

Problema apare atunci când se construiesc biserici cu altare de aur și cu obiecte de aur și înalte, și mari, și grandioase, de parca Dumnezeu ar aprecia arhitectura abundentă a bisericii și ar împrăștia mai mult bine pe pământ din cauza unei clădiri luxoase. Atât timp cât în țara-ți proprie, unii copii nu pot merge la școală, alții umblă cu o singură pereche de papuci un an de zile, iar atâția nu se pot încălzi pe timp de iarnă, atâția nu au oportunități și nici măcar nu au vreo șansă de a spera la un viitor, atâția nici măcar nu știu ce e aia, iar unii n-au nici șansa de a avea o scânteie de speranță ce i-ar putea face să lupte… atât timp cât există sărăcie și lipsă și moarte, cum poți avea în mâna ta șansa de a schimba ceva tu, ca stat, ca putere financiară, ca orice chestie ori funcție ori lucruri dintr-astea la care nu mă pricep, te gândești la împopoțonări?

Am aflat recent despre Kony, pe locul întâi pe lista criminalilor împotriva umanității. Gruparea lui terorista din Uguanda a răpit, timp de 20 de ani, aproximativ 66.000 de mii de copii. Pe unii i-au violat, pe unii i-au torturat, pe altii i-a transformat in copii soldați și i-au obligat să-și ucidă chiar părinții. De 20 de ani nimeni nu a făcut nimic, nimeni nu a îndrăznit să zică HEY, ce se întâmplă acolo e o nedreptate de uriașe proporții, dar noi putem face ceva, haide sa intervenim. Căci în 2012, în lumea aceasta, reală, să se întâmple așa ceva, e de necrezut, dar mai întâi de toate, e de neîngăduit.

Și nu știu dacă merge întotdeauna “dictonul” ancestral “Eu nu pot face nimic”. De exemplu, un fotograf a aflat despre Kony, şi a făcut atâtea eforturi încât, dupa 9 ani de muncă în acest sens, a atras atenţia întregii lumi asupra problemei uriaşe din Uguanda. Abia dupa câţiva ani de la prezentarea problemei în faţa guvernului american, a fost luat în seamă. În prezent, au fost trimise nişte trupe militare pentru a-l găsi pe acest criminal terorist. Cu banii strânşi de la campnia începută de acest singur om s-au construit şi şcoli în Uguanda şi adăposturi pentru copiii a căror copilărie este… atipică. Atipică în sensul în care teama lor de a nu fi răpiţi, violaţi, transformaţi în soldaţi criminali, furaţi de lângă părinţi, e permanentă. Da, vorbim de nişte copii.

Şi nu-mi spuneţi că nu e frustrant de nedrept.

Simțeam doar nevoia să îmi amintesc asta. Pe atunci, spuneam că trebuie ca oamenii care au avut ocazia să aibă astfel de persoane în jurul lor trebuie să fie tare norocoși.
Iar oricâte amintiri ai avea în comun cu cineva, fiind tu un om norocos, atunci când un conflict apare, nu e ca și când s-ar pune o umbră noroioasă peste tot, nu?, dar seamănă foarte tare cu momentul în care te gândești că, dacă atâtea chestii ne leagă, cum e posibil să uiți și să excluzi totul, în inerția unor stări interioare conflictuale? Eu sunt de părere că oamenii care au o istorie de amintiri remarcabile împreună ar trebui să rămână mereu undeva acolo, call me if you need it. Căci nimic ce nu e superficial nu moare la o adiere de schimbare accidentală. Cred că atunci când cineva ți-a fost vreodată aproape, cu adevărat aproape, capătă acea unică calitate, acea nemaiîntâlnită și neprețuită virtute, de a avea sufletul legat de al tău, printr-o pecete misterioasă, mai profundă decât cursul monden și zbuciumat al vieții. Iar ce e menit să piară piere.

That’s how I see it.

1. Birdy – sau Jasmine van den Bogaerde, născută în 1996. Am auzit-o pentru întâia oară cu coverul de la Bon Iver, Skinny love. Are o voce atât de sensibilă și delicată încât îți dau lacrimile. I-am descărcat albumul și m-am îndrăgostit de fiecare melodie de pe el. Melodiile ce mi-au plăcut cel mai tare:
Shelter
Maybe I have said something that was wrong
Can I make it better with the lights turn on?

People Help the People
People help the people
And if your homesick, give me your hand and i’ll hold it

1901
And I’ll be anything you ask and more
Going hey hey hey hey hey
It’s not a miracle we needed

si videoul lansat acum câteva ore

Birdy e, pentru mine, pe locul 1, atât pentru melodiile compuse de ea cât şi pentru cum a interpretat melodii de la Bon Iver, Phoenix, and so on .
Torrentul cu albumul ei: aici.

2. Kanye West si Jay Z, Watch the throne

După ce am ascultat Why I love you, de pe album, am rămas de-a dreptul surprinsă şi deopotrivă încântată. Eu, care nu ascultasem Kanye şi Jay Z, recunosc că albumul acesta are nişte melodii în topul preferinţelor mele.

Melodia ce m-a cucerit, deci:

Why I love you
But I’m so sorry but I just can’t die for you

Otis
cuuuuuuuuu, Otis Reding!!!
Happiness yeah
Sq-sq-sq-squeeze her, don’t tease her
Never leave her…

Murder to Excellence
cu intro de la… fetele de la capalna )!

Niggas in Paris
Cât de tare e melodia asta!!!

3. Coldplay – Mylo Xyloto
Albumul meu preferat!!! Pentru mine, Mylo Xyloto înseamnă paradis, înseamnă muzica care ar trebui să existe în Rai, înseamnă atâta bucurie şi frumuseţe încât mă simt copleşită. Mi se par trişti cei ce prezintă aroganţe cum că Coldplay… Ah, hipsteraşii!, . Haters gonna hate!

Melodia mea all time fav

Charlie Brown
Light a fire, without a spark
Light a fire, a flame in my heart
We’ll run wild oh
We’ll be glowing in the dark

Princess of China

Paradise

Melodiile astea mă duc într-o cu totul altă lume

4. Ed Sheeran – this cute ginger, de a cărui voce şi versuri m-am îndrăgostit.

De pe albumul lui, îmi plac cel mai tare:

Lego house
cu cute ginger Ron Weasley! Pardon, Rupert Grint , şi cu cele mai romantice şi frumoase versuri:

I’m out of touch, I’m out of love
I’ll pick you up when you’re getting down
And out of all these things I’ve done I think I love you better now

Kiss me – superbissima!!!
My heart’s against your chest, your lips pressed in my neck
I’m falling for your eyes, but they don’t know me yet
And with this feeling I’ll forget, I’m in love now.
Kiss me like you wanna be loved.

One Night
Tell her that I love her,
Tell her that I need her,
Tell her that she’s more than a one night stand…
Tell her that she turns my cheeks
The colour of my hair

hihii )

5. Lana del Rey

Pe care probabil aţi auzit-o în We were born to die sau Video Games, şi care pare a cânta plină de sictir şi plictiseală. Vocea ei e însă e o super şi unică experienţă muzicală.

We were born to die
Come take a walk on the wild side
Let me kiss you hard in the pouring rain
You like your girls insane

Choose your last words
This is the last time
Because you and I
We were born to die

Blue Jeans
I will luv you till the end of time
I would wait a milion years
Promise you’ll remember that ur mine
Baby can you see through the tears
Luv you more
Than those bitches before

This is what makes us girls
Sweet sixteen and we had arrived
Walking down the street as they whistle, hi, hi
Stealin’ police cars with the senior guys
Teachers said we’d never make it out alive

Închei consemnând că astăzi, 10.02.2012, cu 16 zile înainte să împlinesc 17 ani, acestea sunt preferinţele mele muzicale din muzica modernă !

E fantastic cum mogâldeața aceasta mică a devenit, într-un an, ceva ce pare într-adevăr a semăna cu… noi.

Sunt binecuvântată cu o șansă unică să am, la 16 ani, un frate, asta pentru că nicicând nu aș fi fost mai pregătită și nu aș fi avut capacitatea necesară de a înțelege și a dori să afli cum izbucnește viața, dintr-un bulgăre cu ochi între-deschiși, dintr-un copil ce învață să silabisească, ce rostește cu bucurie și împlinire un “daaa” mai expresiv decât majoritatea frazelor îmbârligate de adulţi, dintr-o fiinţă mică, inimaginabil de plăpândă, ce, ţinută de o mânuţă, face primii paşi. Şi drumul este lung, aventuros, seducător de inedit. Deocamdata, de abia astept momentul cand va putea sa fuga prin casa si sa-mi rupa temele.

Niciodată n-am fost genul de fată care să moară după bebelușii altora, după copiii pe care-i vede pe stradă sau ai cunoscuților, să-i ia în brațe, să-i smotocească, să dugu lugu lugu și să fac jocuri celor mici, pentru că nu simțeam nevoia, să o spun franc. Însă de când a apărut Tudor, copiii mi se par minunați. Prin faptul că sunt simpli și infinit de inocenți.

]]> http://alleoancea.com/2012/01/3559/feed/ 4 http://alleoancea.com/2012/01/fears-1/ http://alleoancea.com/2012/01/fears-1/#comments Sat, 07 Jan 2012 19:37:38 +0000 alle http://alleoancea.com/?p=3567 Sunt binecuvântată cu o viaţă frumoasă şi puţin mai deosebită decât normală, şi sper ca, toate lucrurile care mi se întâmplă să culmineze într-un punct extrem de sus, într-o explozie de împlinire şi vise şi magie, la vârstă adultă. Duc o viaţă obişnuită de liceu, fără să dovedesc vreo capacitate extraordinară la ceva. La 17 ani nu am scris cărţi despre mari reprezentaţi ai Renaşterii (precum a făcut cea ce a redactat “Zece poveşti ale Renaşterii” şi are la activ olimpiade naţionale la istorie), până acum nu am dat concerte, nu am fost cea mai bună în ceva (sau poate am fost, dar dintr-o modestie prostească am refuzat să conştientizez asta), până la 16 ani nu am fost decât o mândrie trecătoare pentru părinţii mei, care chiar aveau cu ce să se mândrească, pe când aveam vreo 11 ani. Până la 16 ani am avut prieteni şi am învăţat şi am mers la petreceri şi cam atât.

Nu îţi este frică uneori ca experienţele normale şi prin care trec majoritatea adolescenţilor să te transforme chiar într-o persoană matură aparţinând majorităţii? Căci eu am speranţa ca experienţele obişnuite, tipice, să nu culmineze decât cu o capacitate mentală de conştientizare şi de secerare a virtuţii de profan, de a raţiona şi a putea fi în măsură de a emite judecăţi verosimile, cât mai aproape de un adevăr absolut şi relevant cu lumea actuală. Căci nimic nu mă înspăimântă mai tare ca această frica de mediocritate… Şi nu mă refer deloc la aspectul profesional, ci cel ce ţine de persoană în sensul pur al cuvântului, în sensul bagajului intelectual ce nu ţine de facultate, de exemplu.

Şi ce e de făcut then?

Căci timpul e dureros de dur şi ticăie fără oprire. Şi cineva spunea “be the best you can be”. Dar ce se întâmplă când ai irosit atâţia ani şi ai ajuns să fii less best than you can be, şi nu mai ai cum recupera?

Cronologic, fără să fiu prea personală…

- pentru prima oară mi-am petrecut Revelionul fără familie (me such a baby, i know!). Am dansat şi m-am distrat cu o prietenă deosebită şi nişte oameni de treabă.
- am scris o tipologie despre fete, făcând la 15 ani observaţii despre ce văd în jurul meu ) eram putin cam puerila, probabil
- am fost la Auschwitz şi în frumoasa splendidă Cracovie
- am terminat clasa a 9-a cu media 9,91, nesperat de mare având în vedere că n-am făcut efort prea mult
- mulțumită alor mei, am avut o vară frumoasă și destul de plină
- am vizitat La ville lumiere, la ville d’amour, Parisul, unde mă voi întoarce cu siguranță ca să locuiesc mai mult timp
- am trecut cu greu peste o mică dramă specific adolescenței dar care mi-a lăsat, totuși, niște amintiri destul de frumoase și niște învățături/sfaturi/things to remember when you’re sad
- am început clasa a 10-a
- am realizat că nu mă caracterizează deloc atmosfera plină de înjurii, luat la mișto, joc de superioritate ori de carismă, și că mă respect prea mult ca să îmi irosesc o singură secundă în plus din viața mea
- am renunţat din această prismă la activitatea în Crucea Roşie
- m-am reapucat să cânt la pian, în timpul liber, pentru că mi-a fost dor (cred că aşa se întâmplă când eşti legat, din copilărie, de un instrument)
- am învăţat (şi încă învăţ) să mă descurc singură şi să fiu responsabilă
- am ajuns ca încrederea mea în ceilalţi oameni şi aşteptările mele legate de comportamentul lor moral să fie undeva sub limita mării (thank you, goddamn experience!)
- am devenit extrem de sigură de faptul că în viitor vreau să ajut oamenii, că acesta e scopul meu în viaţă, şi că, habar n-am cum, dar asta voi face

- mens sana in corpore sano

- chimia nu e punctul meu forte, şi am început să învăţ mai mult ca anul trecut şi să nu mai iau note aşa bune, ca atare am ajuns la concluzia că anul acesta, clasa a 10-a, is definetly a not good year for science. Fiecare mai are un an prost, nu?
- majoritatea persoanelor care-mi erau prietene în 2010 nu-mi mai sunt, doar pentru că ele au ales astfel. Nu mă supăr, doar ajung la concluzia că there is not such thing as true friendship. I got over it.
- am avut o zi de joi cu fetele la Cluj, şi trebuie să mărturisesc, că a fost pretty much una dintre cele mai frumoase şi relaxante zile ever. Am mâncat sushi, ne-am uitat la In Time, am dus, pentru o zi, o viaţă cum numai în splendidul Cluj se poate.
- had some awesome party nights. I’m having the teenage time of my life.
- încerc să învăţ hardcore germana şi sper să am ocazia ca vara lui 2012 să fie la Viena. Ar fi cel mai excelent, fin, şi minunat lucru posibil.

- am învățat că e important să-ți menții capul, standardele și principiile sus și necălcate

- din august/septembrie am început să am câteva amintiri pe care o să le țin in my head and heart (extraordinary, deffo!)
- tot din același motiv, prea personal să-l împrăștii aici pe blog, I’m pretty sure că anul 2011 este unul de neuitat