E fantastic cum mogâldeața aceasta mică a devenit, într-un an, ceva ce pare într-adevăr a semăna cu… noi.

Sunt binecuvântată cu o șansă unică să am, la 16 ani, un frate, asta pentru că nicicând nu aș fi fost mai pregătită și nu aș fi avut capacitatea necesară de a înțelege și a dori să afli cum izbucnește viața, dintr-un bulgăre cu ochi între-deschiși, dintr-un copil ce învață să silabisească, ce rostește cu bucurie și împlinire un “daaa” mai expresiv decât majoritatea frazelor îmbârligate de adulţi, dintr-o fiinţă mică, inimaginabil de plăpândă, ce, ţinută de o mânuţă, face primii paşi. Şi drumul este lung, aventuros, seducător de inedit. Deocamdata, de abia astept momentul cand va putea sa fuga prin casa si sa-mi rupa temele.

Niciodată n-am fost genul de fată care să moară după bebelușii altora, după copiii pe care-i vede pe stradă sau ai cunoscuților, să-i ia în brațe, să-i smotocească, să dugu lugu lugu și să fac jocuri celor mici, pentru că nu simțeam nevoia, să o spun franc. Însă de când a apărut Tudor, copiii mi se par minunați. Prin faptul că sunt simpli și infinit de inocenți.

]]> http://alleoancea.com/2012/01/3559/feed/ 3 http://alleoancea.com/2012/01/fears-1/ http://alleoancea.com/2012/01/fears-1/#comments Sat, 07 Jan 2012 19:37:38 +0000 alle http://alleoancea.com/?p=3567 Sunt binecuvântată cu o viaţă frumoasă şi puţin mai deosebită decât normală, şi sper ca, toate lucrurile care mi se întâmplă să culmineze într-un punct extrem de sus, într-o explozie de împlinire şi vise şi magie, la vârstă adultă. Duc o viaţă obişnuită de liceu, fără să dovedesc vreo capacitate extraordinară la ceva. La 17 ani nu am scris cărţi despre mari reprezentaţi ai Renaşterii (precum a făcut cea ce a redactat “Zece poveşti ale Renaşterii” şi are la activ olimpiade naţionale la istorie), până acum nu am dat concerte, nu am fost cea mai bună în ceva (sau poate am fost, dar dintr-o modestie prostească am refuzat să conştientizez asta), până la 16 ani nu am fost decât o mândrie trecătoare pentru părinţii mei, care chiar aveau cu ce să se mândrească, pe când aveam vreo 11 ani. Până la 16 ani am avut prieteni şi am învăţat şi am mers la petreceri şi cam atât.

Nu îţi este frică uneori ca experienţele normale şi prin care trec majoritatea adolescenţilor să te transforme chiar într-o persoană matură aparţinând majorităţii? Căci eu am speranţa ca experienţele obişnuite, tipice, să nu culmineze decât cu o capacitate mentală de conştientizare şi de secerare a virtuţii de profan, de a raţiona şi a putea fi în măsură de a emite judecăţi verosimile, cât mai aproape de un adevăr absolut şi relevant cu lumea actuală. Căci nimic nu mă înspăimântă mai tare ca această frica de mediocritate… Şi nu mă refer deloc la aspectul profesional, ci cel ce ţine de persoană în sensul pur al cuvântului, în sensul bagajului intelectual ce nu ţine de facultate, de exemplu.

Şi ce e de făcut then?

Căci timpul e dureros de dur şi ticăie fără oprire. Şi cineva spunea “be the best you can be”. Dar ce se întâmplă când ai irosit atâţia ani şi ai ajuns să fii less best than you can be, şi nu mai ai cum recupera?

Cronologic, fără să fiu prea personală…

- pentru prima oară mi-am petrecut Revelionul fără familie (me such a baby, i know!). Am dansat şi m-am distrat cu o prietenă deosebită şi nişte oameni de treabă.
- am scris o tipologie despre fete, făcând la 15 ani observaţii despre ce văd în jurul meu ) eram putin cam puerila, probabil
- am fost la Auschwitz şi în frumoasa splendidă Cracovie
- am terminat clasa a 9-a cu media 9,91, nesperat de mare având în vedere că n-am făcut efort prea mult
- mulțumită alor mei, am avut o vară frumoasă și destul de plină
- am vizitat La ville lumiere, la ville d’amour, Parisul, unde mă voi întoarce cu siguranță ca să locuiesc mai mult timp
- am trecut cu greu peste o mică dramă specific adolescenței dar care mi-a lăsat, totuși, niște amintiri destul de frumoase și niște învățături/sfaturi/things to remember when you’re sad
- am început clasa a 10-a
- am realizat că nu mă caracterizează deloc atmosfera plină de înjurii, luat la mișto, joc de superioritate ori de carismă, și că mă respect prea mult ca să îmi irosesc o singură secundă în plus din viața mea
- am renunţat din această prismă la activitatea în Crucea Roşie
- m-am reapucat să cânt la pian, în timpul liber, pentru că mi-a fost dor (cred că aşa se întâmplă când eşti legat, din copilărie, de un instrument)
- am învăţat (şi încă învăţ) să mă descurc singură şi să fiu responsabilă
- am ajuns ca încrederea mea în ceilalţi oameni şi aşteptările mele legate de comportamentul lor moral să fie undeva sub limita mării (thank you, goddamn experience!)
- am devenit extrem de sigură de faptul că în viitor vreau să ajut oamenii, că acesta e scopul meu în viaţă, şi că, habar n-am cum, dar asta voi face

- mens sana in corpore sano

- chimia nu e punctul meu forte, şi am început să învăţ mai mult ca anul trecut şi să nu mai iau note aşa bune, ca atare am ajuns la concluzia că anul acesta, clasa a 10-a, is definetly a not good year for science. Fiecare mai are un an prost, nu?
- majoritatea persoanelor care-mi erau prietene în 2010 nu-mi mai sunt, doar pentru că ele au ales astfel. Nu mă supăr, doar ajung la concluzia că there is not such thing as true friendship. I got over it.
- am avut o zi de joi cu fetele la Cluj, şi trebuie să mărturisesc, că a fost pretty much una dintre cele mai frumoase şi relaxante zile ever. Am mâncat sushi, ne-am uitat la In Time, am dus, pentru o zi, o viaţă cum numai în splendidul Cluj se poate.
- had some awesome party nights. I’m having the teenage time of my life.
- încerc să învăţ hardcore germana şi sper să am ocazia ca vara lui 2012 să fie la Viena. Ar fi cel mai excelent, fin, şi minunat lucru posibil.

- am învățat că e important să-ți menții capul, standardele și principiile sus și necălcate

- din august/septembrie am început să am câteva amintiri pe care o să le țin in my head and heart (extraordinary, deffo!)
- tot din același motiv, prea personal să-l împrăștii aici pe blog, I’m pretty sure că anul 2011 este unul de neuitat

Si scriu asta cu doua mari sentimente ce se bat cap in cap: cu ideea ca e minunat sa ai lucruri materiale frumoase, sa ai telefon modern ca sa fii bine vazut mai sa fie in grup, si recunosc, cu sinceritate si cruzime, ca e minunat sa faci cumparaturi. Dar asta e gresit. De Craciun cred ca trebuie sa fim umili. Iisus cand a venit pe lume nu venit cu alai si mare tam tam, ci intr-o iesle cat se poate de modesta. De Craciun in gand nu ar trebui sa apara catusi de putin planuri si fuga dupa lucruri materiale, ci un plan cat mai rigid de ancorare in momentul de fata, de magie a clipei ce, acum, fata de tot anul, se aseaza molcolm si-si doreste sa fie stralucitoare si calda si de imortalizat, ca si cum ai face un album cu clipe ce ar trebui sa dureze vesnic.

Vina nu e a societatii in care traim, e a noastra, caci alegem deliberat sa fim reprezentati de chestii false. Noi nu suntem ce purtam, noi nu suntem ce note avem, noi suntem ceea ce se afla in noi cu adevarat, ceea ce ne-am imbogatit, in interior. Suntem ceea ce muncim si vrem, in mintea si inimile noastre, sa fim.

Merry true Christmas!

Tin minte ca in copilarie cea mai wow si frumoasa modalitate de a face o declaratie de iubire cuiva era sa-i scrii pe cer (cred ca din fetitele Powerpuff se trage ideea cu mesajele scrise pe cer din noruleti, sau din Viata cu Louie, cand avioanele ducea bannere cu “te iubesc” ) .
Nu vi s-ar părea incredibil să puteți face asta, desigur, actualizat la era în care trăim și la tehnologiile avansate?
Am descoperit că, dacă ai un smartphone, poți, direct de pe telefon, intrând pe http://www.scriepecer.ro , să lași un mesaj, undeva, pe cer , cuiva, putându-l vedea prin intermediul aplicației Layar.

Părerea mea e că, în loc de 13829842 de mesaje “Sarbatori fericite”, îți poți economisi din inspirație și să faci ceva mult mai deosebit! Mi-am dat seama de cum funcționează chestia asta uitându-mă la clipul acesta:

Minunat cum a ajuns tehnologia, de poți scrie pe http://www.scriepecer.ro un mesaj de sărbători sau să alegi unul predefinit și, în câteva ore, să poată fi văzut de persoana dragă prin Layar (că tot veni vorba, pentru cei ce au smartphone și nu au aplicația: https://market.android.com/details?id=com.layar pentru Android
si
http://itunes.apple.com/us/app/layar-reality-browser/id334404207). Ah, si gratis!

Mi se pare cel mai inedit și frumos mod de a face o dedicație cât cerul de mare! So Christmas spirit like! Și mai ales că poţi citi mesaje chiar dacă nu eşti client Orange, aplicaţia fiind disponibilă pentru orice smartphone compatibil, indiferent de reţea.

Acum mă tot gândesc ce să îi scriu lui my sweetheart, că s-a nimerit să avem amândoi smartphoneuri. Fără să sun cheesy, ceva simplu, ceva cald, from the bottom of my heart. Ceva să pun pe cer.

E extraordinar de-a dreptul să fii aici, acum, 100%, știind că mâine nu va mai fi nevoie de tine,
să fii 100% tu și cei din jur să fie fericiți cu asta, știind că mâine te vor pune la colț pentru că ei vor să te vadă altfel (iar cei din jur, din păcate, nu ne văd cum suntem, ci cum vor ei să fim, cu locul pe care vor ei să-l avem, în acest univers),
să fii 100% in the mood for love știind că mâine celălalt se va plictisi sau că însuși tu te vei trezi că nu mai simți nimic,
să fii 100% prieten cu cineva și să simți că întrunești toate calitățile pe care un prieten ar trebui să le aibă încă de pe vremea mușchetarilor și a celor ce luptă pentru dreptate, știind că mâine, prietenul acela nu te va găsi îndeajuns de bun pentru el, sau că i-a picat o vorbă prost, sau că însuși el s-a plictisit să mai pretindă că e o persoană extraordinară și de treabă, sau că i s-a însămânțat în minte o invidie și gelozie atât de mare încât nu mai contează prietenia.

Cred că e extraordinar că trecem prin tot ciclul acesta și încă suntem neobosiți să fim extraordinari, să trăim totul ca și când am deschide senin ochii, ca și când furtuna nu ne-a zdrobit, ci ne-a curățat.

Cred că acesta e motivul pentru care, după vreo doi ani de dezamăgiri, nu mi-am lăsat sistemul de auto-apărare să mă transforme într-un om perfect rece. O minunată virtute a tristeții e de a te amăgi dar aduce la realitate. Așa ajungi să selectezi când merită să fii 100% și când îți păstrezi energia. Așa ajungi să nu mai rătăcești, ci să fii asemeni unei ape, lucide și clare, nefugind după nimeni, ținând la suprafață ce e ușor și radios și adevărat, scufundând ce e dureros și întinat și nu vrea decât să asfințești, urmându-și cursul, neîntrerupt, spre alte lucruri extraordinare ce le rezervă viața.

1) Excursiile la Straja cu Perpedesu și proful Pletea

A fost prima excursie în care am fost, anul trecut. Dacă știi și îți place să schiezi sau să te dai cu placa de snowboard, e foarte tare! Dacă nu știi, înveți acolo. Când am fost eu, domnul Pletea ne-a învățat pe mine și pe câteva fete să ne dăm cu placa. Dezavantajul a fost că pensiunea era un pic departe de pârtie și e awkward să mergi cu botinele atâta drum și pantă.

A fost frumos. Atâta doar că mie nu-mi plac sporturile de iarnă, nici să schiez nici să mă dau cu placa. ) Mi se pare prea periculos, de ce să iau ceva în picioare care să-mi ia controlul asupra lor și să mă dau cu ele pe pantă alunecoasă? BRRRRRRR.

Cei de la Perpedes sunt o companie de treabă.

Excursiile la Straja se fac, cred, în fiecare an.

2) La Auschwitz, cu profa Cetean

Cetean trebuie să fie cea mai tare profă din lume. A avut grijă de noi și a fost grijulie, să nu fim răciți, și așa mai departe, a fost responsabilă și o super companie. Femeia aceasta a venit în excursie chiar să facă excursia interesantă pentru noi, nu numai să fie ea turist.

Am văzut anul trecut Auschwitzul, și e, cu siguranță, un loc în care trebuie să mergi o dată în viață. E atât de încărcat din punct de vedere istoric și emoțional, încât mișcă ceva în tine, te lasă cuprins de oripilare asupra atâtor oameni monstruoși, înduioșat de poveștile celor nevinovați dar nenorocoși, și te întrebi cum a fost posibil așa ceva?!

Paranteză: Că tot veni vorba de subiectul acesta,  trebuie să reiau de citit Jurnalul Annei Frank, I think it’s a Masterpiece. A citit-o careva?

Pe lângă Auschwitz, orașul Cracovia e absolut splendid. Doamna Cetean ne-a acordat o libertate responsabilă, așa că ne-am bucurat de priveliștea lui. E un aer superb în oraș, și un lac pe centru unde oamenii se plimbă, fac jogging sau se dau cu bicicleta. Mi-am zis că trebuie neaparat să locuiesc aici o perioadă de timp.

Recomand excursiile cu profa asta. Sunt utile, interesante, frumoase. Așa cum ar trebui orice excursie să fie.

Excursiile la Auschwitz se fac din doi în doi ani, deci următoarea va fi anul viitor. Se pleacă joi și ajungem înapoi în România duminică seara, din câte îmi amintesc.

3) Excursiile cu doamna Piltu. Paris.

Am fost vara aceasta în excursie în Paris. Trebuie să zic că Paris-ul este foarte frumos, dar organizarea a fost strigătoare la cer.

Am plecat cu o agenție din Oradea, Brigitte Tours, care ne-a făcut nouă, tinerilor, vacanța relativ de coșmar. Ideea e că eram 20 de tineri și vreo 40 de adulți. Și zici că eram într-un film dintr-acela previzibil, cu lupta între generații, în care adulții urăsc adolescenții.

În fine, ideea de bază e că în Paris nu se merită să stai 2-3 zile, și în nici un caz într-o excursie făcută cu doamna Piltu și agenția de turism Brigitte. Pentru că, în primul rând, vezi lucruri pe fugă sau din autocar, te trezești că s-a modificat programul și că trebuie să alegi între Muzeul Louvru și Disneyland, că oricum la Disneyland trebuie să ajungi pe cont propriu, că autocarul nu te duce. Trebuie să călătorești cu metroul într-una din cele mai mari aglomerații urbane de pe planeta. Asta e oarecum interesant și cool. Deloc frumos e că pierzi atâta timp când greșești, evident, metroul, de exemplu. Deloc frumos este și să stai nemâncat.

În al doilea rând, îmi cer scuze dacă rănesc pe cineva, dar să vii în Paris și să nu verifici dacă copiii-ți sunt în camere, dacă se simt bine, dacă la ora doișpe sunt încă în camere, după ce i-ai lăsat să plece seara în Paris însoțiți doar de un singur major, e imposibil de imaginat și strigător la cer. Spun lucrurile astea nu să fac probleme nimănui, dar să știți, pentru propria voastră siguranță, cum stau lucrurile.

Cred că excursiile de genul acesta ar trebui făcute de persoane responsabile, că de aceia se numesc profesori supraveghetori.

4) La mare, cu doamna Milea

Celebra tabără la mare, în Costinești, cu doamna Milea. Cel mai așteptat punct din an, pentru unii. Milea este una dintre cele mai tari profesoare posibile, cine nu e de acord să mă penalizeze imediat! Și a fost și responsabilă, gen, nu puteai lipsi de la una din mese (în care eram toți adunați) fără să îți ceară explicații sau să cheme după tine și să te mustreze.

Nu pot să redau în cuvinte cum sunt taberele la Costinești. ) Mare, discotecă, nopți albe. Cam tot ce vor tinerii! Dar acum e momentul să vrem asta, nu? Acum e momentul cel mai potrivit.

Ah, gotta say, cât de lucky am fost, să nimeresc cu niște persoane extrem de de treabă în grup. Oamenii drăguți contează atâta!

Had a blast!

Atât din propria-mi experiență.

Profesorul Scheau mai face excursii și am auzit că sunt foarte tari. Oricum, domnul Scheau e teribil de agreabil și simpatic. Anul trecut a fost în Praga. Visez să merg acolo.

Mai face și prof. Arăboaie, atât în țară cât și vara, afară, în Muntenegru de exemplu. Am auzit că cea de anul trecut a fost reușită (defapt, ce să mă rețin, am auzit că a fost superbă). Arăboaie cazeaza elevii la hoteluri curate și de standarde bune (că tot mi-am amintit de cămăruța minusculă ce am avut-o în suburbia din Paris).

Dacă ai adăugiri sau păreri sau experiențe, simte-te liber să-mi scrii.

Prima: e vorba despre o fată de 16 ani din orașul meu, o fată extrem de frumoasă și cu un suflet luminos (nu o cunosc, dar poți să-ți dai seama de astadupă zâmbetul și privire

a ei). A fost diagnosticată cu cancer osos și are nevoie de o sumă mare de bani pentru a face tratament în străinătate, pentru a se vindeca! Mai multe citiți într-un articol

dintr-un ziar local. Știu că poate tu personal nu dispui de sume considerabile, dar cred că o idee foarte bună ar fi și să comunici mai departe, celor care pot, financiar!

A doua rugăminte: e vorba despre Ionuț Ionescu (facebook) finalist la Dansez pentru Tine. STOP STOP STOP, nu fac reclamă așa pur și simplu. Ideea e că el a crescut la căminul de copii “Steaua Sperantei” din Alba-Iulia și luptă la emisiunea cu pricina pentru copiii din acel cămin, pentru acele suflete nenorocoase de a fi abandonate de părinți. Dacă nici noi, cei din Alba Iulia, nu-l votăm, atunci cine??? Noi, cei de acasă, noi putem să ajutăm căminul de copii “Steaua Speranței”, și putem ajuta acest tânăr deosebit să-și împlinească visul. Știu că atunci când eram de vreo 10-11 ani și mergeam la dansuri el era într-o pereche cu o dansatoare Becky și știu că toți eram minunați de cât de frumos pot dansa. Eram de-a dreptul fascinați, iar Becky și Ionuț erau un fel de idoli ai noștri, deși erau doar cu câțiva ani mai mari. Așa că te asigur că 1 euro nu vor fi irosiți degeaba . Trimite sms la 1322 cu textul CATRINEL.

Și nu, nu mă uit la dansez pentru tine, dar mi se pare ceva normal și corect să susții pe cineva în primul rând deosebit și în al doilea rând chiar din orașul tău!

Ești anonim în liceul tău și vrei să se uite lumea și la tine?
Sari cu like-uri. La oricine, la oricine, indiferent dacă cunoști persoana personal sau nu, indiferent dacă tu îi spui prietenei tale cele mai bune că “ah, this pic sux”, dă-i like. Deja te știe persoana căreia i-ai dat like și și ceilalți prieteni ai ei ca “persoană de treabă”. Super!

Crezi că ai prea multă importanță pentru lumea asta și nu știi cum să pari mai interesant?
Transformă rețeaua asta socială în teren de a-ți expune tu ideile folosind cuvinte mecanice și crezând că tot ce zici e inteligent, uneori satiric. Fă tot efortul să te bagi în seamă în toate cercurile și să îți lași opinia. Fără opinia ta, discuția nu ar mai fi valoroasă, nu?

Vrei să fii motiv de bârfă pentru ceilalți?
Pune-ți o poză în care ești lasciv/ă sau aproape dezbrăcată sau ambele.

Vrei să ai mulți prieteni?
Simplu! Dă accept la toate friend requesturile pe care le primești, indiferent dacă vin de la masculi din Turcia, Arabia Saudită sau bătrânei ursuleți.

Vrei să faci pe ceilalți invidioși?
Umpleți mai mult de jumătate dintr-un album cu poze cu ce rujuri Dior și blushuri Chanel ai.

Și sincer, dacă vezi persoana în viața reală și apoi îi urmărești profilul de facebook, poți foarte ușor să completezi pe analiza psihologică gradul de ipocrizie, gradul de importanță pe care și-l dă cineva, dorința de atenție, timpul pierdut vrând să impresionezi în loc să faci ceva constructiv pentru tine, de ce nu ești respectat, de ce alții se dau culți când defapt sunt mai superficiali decât un om cu cutia craniană goală, de ce fac tot efortul să arate că sunt culți când defapt sunt niște hipsteri triști cu nimic în cap, și așa mai departe. Nu ești elevat și cult, nu ai cunoștințe sau cultură generală mai bogată decât restul. Nu ești filozof și nici profund. Nu ne arăți decât efortul tău asudat de a părea ceva ce nu ești.
Așa că da, dacă afișezi ceva în public, orice, indiferent dacă pe facebook sau în viața reală, te expui și îi lași pe ceilalți să te scaneze.
1. Alții vor lua doar ce e la suprafață, indiferent dacă e de bine sau de rău. Da, e o persoană super, sau, vai, what a whore.
2. Alții vor privi în profunzime.
3. Iar pe unii nu-i va interesa, nu asta e preocuparea lor, să emită judecăți asupra altora. Modestie.
Dar majoritatea persoanelor de vârsta noastră, majoritatea adolescenților, vor face ca la punctul 1.
De aceea e bine să îți selectezi prietenii.
Lauda persoanelor ignorante și frivole nu ne va încălzi niciodată, așa cum criticile lor nu ne vor răni în veci.

Just sayin’.

Cineva spunea că what you think about others defines you.

Părerea mea e că ar trebui să ne concentrăm mai mult asupra noastră și a minții noastre. Buddha spunea că ce gândim asta devenim/asta suntem. Iar eu vreau să gândesc frumos. Şi să mă gândesc mai mult la mine decât la motive pentru care alţii ar fi urâţi.

Just sayin’.