Mi-am dat seama ca nimic nu dureaza o vesnicie ce sa mai zic de mai mult de o luna. Marturisesc ca pentru Alle asta este foarte suparator, desi asta ar insemna sa recunosc ca din punctul asta de vedere sunt putin maniaca, anume ca sa cred ceva sau in ceva am nevoie de dovezi… hai sa zicem zilnice, sa nu exagerez. Nu m-ar supara sms-uri cu totulelafel-totulelafel-totulelafel-totulelafel-ca-ieri, ce sa mai zic de totulechiarmaibinecaieri-i-am-still-the-same.
Adica, nici macar daca as trimite un vrabioi imbracat in pelerina de detectiv sa stea sa pandeasca ce zice cineva nu as putea stii ce crede sau mai simte sau chestii d’astea nemuritoare. Ca stii si tu ca sunt o gramada de cineva de la care ai vrea sa auzi 1000 de cuvinte si de asigurari ca totulelafel sau totulechiarmaibine sau alte asigurari si declaratii dragute. Dar oamenii se tem sa faca marturisiri si nu stiu de ce.
Mi-ar placea sa existe vreun praf magic care sa faca oamenii sa spuna tot – dar absolut tot – ce au in minte in momentul respectiv 
indiferent daca este vorba despre parul in toate partile ale colegei, despre vreo simpatie spontana pentru porumbelul de pe caldaram, sau despre cat de stupida este cererea mea ca tu sa fii sincer.
Vreau sa nu-mi mai pese de prejudecati de genul ‘cine stie cum poate interpreta’, ‘daca va crede nustiuce’, etc.
Nu vreau sa pierd pe cineva pentru ca mi-a fost teama sa arat ca ma bucur cand il vad, ca-mi place cum zambeste, ca imi place pur si simplu, sau chestii dintr’astea.
Asta doar pentru ca e atat de minunat sa te faca cineva sa te simti mai bun, mai frumos, mai cum-ai-vrea-tu-defapt-sa-fii… si pentru ca Ce se poate intampla rau?
showing love seems difficult & it shouldn’t be;
Cateodata nu vreau nimic. Cumplit de trist. Atunci Alle-cea-noua stie ca trebuie sa porneasca magnetofonul ce tot repeta ca un robotel: trebuie sa vrei ceva, vrei sa vrei.
Nu imi mai e rusine de greseli ca si cand eram mica si vedeam ca altor copiluti le este dat peste degete daca varsa apa sau sucul pe fata de masa si imi-era teama sa nu vars nici eu nimic. Am crescut si am varsat intre timp o multime de sticle de apa pe masa, insa nimeni nu mi-a dat peste degete si nu a urlat la mine. Caci cineva credea ca fiecare varsta are nazdravanelile ei. Ca trebuie sa traiesc, sa descopar. Sa trec prin tot curcubeul starilor: sa castig, sa pierd, sa gresesc, sa ma ridic, sa sufar, sa fiu fericita, indragostita, sa simt ca iubesc pe toti din jur, sa fiu nervoasa, sa detest, sa am inima franta, sa rad cat e ziua de lunga fara sa am neaparat un motiv, sa fiu ceea ce nu am fost niciodata, sa fiu ceea cu sunt in adancul meu, sa fiu de o calmitate demna de un sihastru intelept chinez cu mustati. Si cineva mi-a zis ca toate sunt absolut firesti si ca, hei, daca nu acum, atunci cand?
Leave A Comment