E ca şi când te întrebi “e bine? nu e bine?”, şi nu ştii care e răspunsul. Dar poezia asta parcă ţi-l dă, într-un fel deloc rigid, într-un fel perfect nimerit.
Ştiu că aţi citit-o şi voi de atâtea ori şi pe atâtea bloguri, dar iertaţi-mă, în momentul ăsta chiar am nevoie de ea, şi poate că şi tu, şi poate că trebuie să fie oriunde şi mai ales în mintea noastră.
Ţin minte că mama a citit-o undeva, şi-a notat-o pe o foaie şi mi-a dat-o mie ca şi cadou. O tot citesc şi recitesc de fiecare dată când simt că ceva… nu e în regulă. Asta e varianta mea preferată:
Daca-ti ramane mintea cand cei din jur si-o pierd
si, fiindca o ai, te-apasa sub vorbe care dor;
daca mai crezi in tine cand altii nu mai cred
si-i ierti si nu te superi de indoiala lor;
daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept,
daca, izbit de ura, nu te razbuni urand
si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de-ntelept;
daca visezi, dar visul stapan de nu ti-l faci
sau gandul, desi judeci, de nu ti-e unic tel;
daca-ncercand triumful sau prabusirea taci
si poti, prin amandoua trecand, sa fii la fel;
daca induri sa afli cinstitul tau cuvant
rastalmacit, naivii sa-i duca in ispita,
sau truda vietii tale , inspulberata-n vant,
de poate iar s-o-nalte unealta-ti prea tocita;
daca poti strange toate castigurile tale
ca sa le joci pe-o carte si sa le pierzi asa
si iarasi de la capat sa-ncepi aceeasi cale,
fara sa spui o vorba de neizbanda ta;
daca poti gandul, nervii si inima, sa-i pui
sa te slujeasca inca, peste puterea lor,
desi in trupul firav o alta forta nu-i,
afara de vointa ce le impune : “spor”;
daca te vrea multimea, desi n-ai lingusit
sau langa rege umbli ca lang-un oarecare;
daca de rai sau prieteni nu poti sa fii ranit;
daca nu numai unul, ci toti iti dau crezare;
daca ajungi sa umpli minutul trecator
cu saizeci de clipe de vesnicii, mereu,
vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
si, mai presus de toate, un OM – copilul meu !
Dacă – Rudyard Kipling
jucarii, elicpotere cu telecomanda
Cred că fiecare om ar trebui să bea, dimineaţa, un pahar de vin, sau un elixir miraculos ca să îl facă mai relaxat şi sincer şi prietenos înainte să se întâlnească cu alt om.
M-am săturat de oameni care bagă de vină, se amestecă aiurea în viaţa ta, se cred atât de inteligenţi de parcă ar trebui să le asculţi sfaturile zise pe ton ascuţit şi cu dinţi de rechini, nu cred ce zici, astăzi sunt aşa, mâine total altfel, sunt cu susul în jos în majoritatea timpului, se prefac în continuu şi se comportă după cum ar da bine şi după cum ar fi mai apreciaţi pentru ceva ce nu sunt şi aşa mai departe.
Am rezolva şi problema de sinceritate: fiecare om ar zice EXACT ce gândeşte şi ce simte. Şi nimeni nu s-ar supăra. Că oricum nu vor zice chestii urâte, sau dacă vor zice, nu va fi interpretată urâţenia lor ci intenţia sau partea amuzantă şi aşa mai departe.
Oricum, they can say whatever, i’ma do whatever.
Dacă tot nu ia fiecare om din elixirul ăsta, măcar să nu-mi omor neuronii şi să mă supăr degeaba, că nu vreau să îmbătrânesc urât, cu 10000 de riduri şi cu o încruntătură zdravănă între sprâncene.
Ehhh, ce bătrâni veseli şi amuzanţi şi înţelepţi şi de la care ai cu adevărat ce învăţa vor fi cei care trăiesc după cum vor ei şi nu după normele altora.
Da, pentru că People are lonely because they build walls instead of bridges. (J. Newton)
Din fericire, eu nu pot să mă plâng de părinţi şi de regimuri comunisto-severe, dar există cazuri pe care nu mi le pot explica.
Cunosc o fată cu părinţii atât de stresaţi de şcoală, că primul lucru când intră ea în casă, o întreabă de teme. Nu o lasă să plece la un unchi de Crăciun pentru că are testarea naţională în… iunie. Afară nu o lasă, numai în cazuri speciale. Fata e de zece, e responsabilă, toate celea, deci nu există posibilitatea ca ei să se teamă de judecata ei ori de puterea de decizie.
Nu văd logica !
Am citit la zoso cazul altei fete pe care părinţii au obligat-o să dea la medicină de 9 ori. De 9 ori!
Nu, oamenii ăştia nu mai funcţionează nici măcar conform legilor raţiunii, logicii.
Cum poţi tu să-i explici că învaţă oricum, că e normal să o lase la cinema sau afară când merg toţi colegii, când ei o ţin una şi bună că nu.
Ca să fiu obiectivă, mă gândeam că poate sunt nişte părinţi temători, vor binele fetei, se tem pentru siguranţa ei. În schimb, o lasă în toate excursiile, chiar şi afară din ţară.
Care e logica ??!!
Nu ştiu…
Se poate ca regimul ăsta strict să facă bine fetei pe viitor, că aşa se zice, că e bine ca părinţii să fie stricţi.
Ai mei, în schimb, nu mi-au impus niciodată o oră la care să vin acasă, nu ştiu că am teze decât cu câteva zile înainte, pe scurt, îmi lasă independeţa. Eu mă organizez singură, eu am grijă de mine şi de ce fac la şcoală. Fără amestecul lor.
Şi, să fiu eu de nu, da’ nu cred că am ajuns chiar aşa de rău.
De ce sunt unii părinţi aşa?
Open your mind and see like me
Leave A Comment