Sunt voluntar la filiala de Cruce Roșie din județul meu de aproape un an, din septembrie mai exact. Am venit la Crucea Roșie cunoscând profundul ei caracter umanitar dar și pentru că are o mare legătură cu medicina, în fine, nu chiar, ci mai degrabă așa aveam impresia. Din septembrie până acum am făcut și lucruri interesante și de care îmi amintesc cu înduioșare, dar și am pierdut vremea în cel mai hal fără de hal. În fine, de vineri am fost pusă ca și coordonatoare pe departamentul social (cel pe care mi-l doream), asta însemnând că acum nu mai e ca înainte, anume eu să propun ceva sau să aștept o idee interesantă de la coordonator și să fiu lovită de indiferență și ignoranță, ci acum eu am abilitatea de a pune în aplicare ideile mele și ale altora. Cu puțină muncă, ce-i drept, dar am multă dăruire, deci prima parte se anulează într-un mod plăcut.
Ceea ce am dezvoltat până acum în minte sună așa:
Aș dori ca, o dată ce începe școala, să începem un fel de proiect prin care să mergem la orfelinate, case de copii, case de tip familial, etc., constant, cam de două ori pe săptămână, și să îi ajutăm la… lecții, la desenat, la cântat, la citit… E vorba că în Crucea Roșie sunt voluntari deștepți și talentați, așa că am putea foarte ușor să ajutăm un copil de clasa a 3-a la matematică, pe unul un pic mai mare să învețe la istorie, să citim povești iar cei talentați să picteze împreună cu picii defavorizați. I-am ajuta, i-am ajuta pentru că toată lumea are la un moment dat nevoie de ajutor, dar nimeni nu a avut răbdarea și dăruirea să i-l acorde. Le-am deschide noi orizonturi. Atât fiind buni la școală și deschizându-li-se astfel drumuri noi, atât ca dezvoltare a creativității și imaginației, cât și ca având în noi niște prieteni.
Și, dacă îmi veți ierta îndrăzneala de a privi un pic mai departe, imaginația mă poartă câteva luni mai încolo, poate în 2012, când nu numai noi, din Crucea Roșie, ci și lumea din licee, elevi de la a 9-a până în anii terminal, se vor înscrie pe o listă și vor spune că “Eu sunt bun la mate”, “Eu sunt bun la engleză”, și, cel mai important, “vreau să îi ajut pe acei copii”. Căci noi putem, într-un mod relativ atât de simplu, să o facem. Putem schimba vieți cu asta.
Asta cred eu.
Mâine o să vorbim cu directorul filialei noastre și voi prezenta ideea. Și sper să prindă rădăcini și să găsesc măcar jumătate din însuflețirea pe care o am eu și în ceilalți colegi de-ai mei, voluntari.
Ești nervos că părinții nu ți-au cumpărat ultimul iPod sau iPhone 4? Că mâncarea e prea sărată? Că internetul îți merge prea încet? Ei bine…
Credits go to my awesome Dru.
Auzeam pe proful de desen, un tip aproape genial, vorbind despre constiinta noastra si faptul ca imaginea pe care o credem noi despre noi putem face sa fie cea care se proiecteaza si pentru altii, si ca putem controla si manipula aproximativ tot daca stim sa ne controlam constiinta (nu a zis chiar asta dar atat imi amintesc).
Voi ati auzit de asa ceva?
Eu da, sunt 100% sigura ca o femeie care se crede frumoasa, desi nu e inzestrata de la natura cu simetrie perfecta si trasaturi deosebite, poate face oamenii din jur sa o considere frumoasa. Si da, cred in limbajul trupului si in modalitati dintr-acestea de a controla pe ceilalti, insa nu stiu destule despre astea, si mi-as foarte dori sa aflu. Pana la urma, cred ca e ceva natural, ceva cu care ne-a inzestrat natura.
Voi ce stiti despre asta?
Leave A Comment