Cand eram mai mică tot dezbăteam la mine în cap problema asta: eu când voi fi mare ce voi alege, ca viaţa mea să fie înfloritoare în exterior (carieră, job, etc) sau în interior (adică deep in my heart and soul)? 8-} Şi în loc să visez cai verzi pe pereţi tot mă strofocam să aleg una dintre variante.

Privind prima parte…

• Mi-ar fi plăcut la nebunie să fi avut vreo înclinaţie spre a fi doctor. Vreo ceva strălucire pe la biologie, chimie. Zero. Mi se pare incredibil să fii doctor. Poate se trage şi de la House M.D. Ce e breath-taking e că tu salvezi vieţi, vieţi de oameni, cu mâinile/creierul tău.

• Arhitect? Îmi plac clădirile mari, impunătoare, pe care le vezi în filmele Americane şi marile birouri din metropole şi e mişto să fii creierul care a ridicat o construcţie ce poate va fi acolo şi peste câteva sute de ani. Dar geometria şi desenul sunt… o glumă bună. Not for me.

• Jurnalist. Îmi place doar ideea de a manipula prin ce scrii tu poporul ).

• Actor. Eu când eram mică ziceam că vreau să fiu actriţă, ca 55,99% din fete (restul voiau sa fie cântăreţe). Dar desigur că replica celor din jur era “Ce, vrei să n-ai ce mânca?”. Pe bună dreptate, în ziua de azi nu mi se pare ceva profitabil. Rumeina izănt Holiud, ai dont luc laic Megăn Fox, so Bine pa.

• Scriitor. Ce fel de scriitor? Dintr-acela ce scrie romane ieftine pe bandă rulantă? Dintr-acela neînţeles şi trist ce caută răspunsuri despre viaţă trăindu-şi-o în biblioteci? No tnx. Persoane cu talent narativ sunt însă destule. Genii şi străluciţi ce vor rămâne în istorie… Nu aici.

• Pilot de avion. Super-job. Şi muncă, şi adrenalină, satisfaction. Dar cred că piloţi de avion ar trebui să se facă cei care când erau mici se jucau numai cu avionaşele şi chiar sunt entuziasmaţi (vreo 23 de ani, aşa) de asta.

• Chimist. Am cunoscut un tip care a făcut o facultate de chimie (nucleară parcă?) în Canada. La profilul lui mai erau doar 16 studenţi. Probabil că face bombe nucleare şi chestii ce fac mult bum bum şi de care ştiu doar preşedinţii şi securitatea. That’s freacking amazing! Doar că tipul era atât de pasionat de chimie când era în generala (1-8), încât a dat şi foc la grajdul din curte. Din greşeală, desigur. Făcea un experiment. Îi admir enorm de mult pe toţi copiii pasionaţi de o materie, oricare ar fi ea. Mult respect pentru ei. Respect.

• Pianista Din când în când mai cred şi că mi-am ratat cariera, că ar fi trebuit să fiu pianistă, că de pe clasa a 5-a trebuia să mă duc la arte şi să mă ţin de pian că atunci când începusem proful spunea că eram mega talentată. Şi să fiu eu de nu mi-ar fi plăcut să mă duc la conservator, să fiu artistă în adevăratul sens al cuvântului. Sunt pe a 8-a, timpul e pa, talentul e papapa, şi deci adios pus pus.

• Business man/woman. Zilnic la costum, arătând impecabili, lucrând în clădiri şi birouri cu geamuri mari, curate, ce miros a Pronto, cu zgomot de faxuri şi telefoane? Sau tot timpul pe drum, călătorind cu avionul (gen Up in the air)? Ahhhh asta sună frumos, plus că e şi cu money money. Dar pentru scopurile mele mult prea măreţe, de ceingi dă uărld end start ă revoluşiăn, e cam banal.

+ multe altele (poţi completa)

Atât pentru moment. Va urma şi partea a 2-a si despre deep in your heart, ce cred despre familie şi chestii dintr-acestea.

Tu ce visai să te faci când eşti mic? Ai job-ul la care visai? + Dacă mai ai completări pentru meseriile de care am vorbit, te invit să le scrii. Ar trebui să povestim mai des. Eu, cu tine, cititorul. Really.

Pentru toate zilele, pentru cand nu sunt indeajuns de buna, pentru cand nu gasesc ceva sa ma traga inainte, pentru cand ofer prea mult si nu primesc nimic, pentru cand nu stiu ce trebuie sa fac, pentru cand ma simt o idioata, pentru cand vreau sa primesc, pentru cand am nevoie sa fiu motivata, pentru cand… Yeah, stii ca iubesc citatele. That’s my way of living.

Citeste mai departe

Mulţumeeeeesc celor care m-au votat să ajung în finală! Acum urmează partea cea mai importantă posibilă. Să mă votezi în finala Roblogfest <18!

Eu zic că merit să fiu pe podium. Poate chiar şi să câştig. Doar tu poţi face să mi se îndeplinească visul ăsta. Doar tu.

Mai e o zi!

“Our greatest glory is not in never falling
but in rising every time we fall.”

Confucius

Louis Pasteur a fost doar un student obişnuit/mediocru şi clasat pe locul 15 din 22 de studenţi – la chimie.

Pun pariu că nu ştiai că John Milton a scris “Paradise Lost” (Paradis Pierdut) la 16 ani dupa ce şi-a pierdut vederea.

Robert Sternberg a primit nota 4 in primul an la cursul de introducere in psihologie. Profesorul lui a spus ca “era deja un Sternberg faimos în psihologie, şi e evident că nu mai va fi altul“. 3 ani mai târziu, Robert Sternberg a absolvit cu onoruri Universitatea Stanford, cu distincţii excepţionale în psihologie, magna cum laude şi Phi Beta Kappa. În 2002, a devenit Preşedintele Asociaţiei Psihologice din America.

Scriitorul de cărţi poliţiste John Creasy a primit 753 de respingeri… înainte să-şi publice cele 564 de cărţi.

Dupa ce Carl Lewis a câştigat medalia de aur la săritura în lungime la Jocurile Olimpice din 1966, a fost întrebat cui îi atribuie longevitatea sa, după ce concurase aproape 20 de ani. El a declarat: “Îmi aminteam că şi câştig şi pierd de-alungul drumului. Nu iau nici câştigul nici pierderea prea serios în vedere.”

Tatăl lui Rodin spunea adesea că are un idiot în loc de fiu. Descris ca fiind cel mai rău elev din şcoală, el a fost respins de 3 ori de către L’ecole des Beaux Arts. Unchiul său îl numea imposibil de educat.

“Little minds are tamed and subdued by misfortune;
but great minds rise above them.”
~ Washington Irving

“Only those who dare to fail greatly can achieve greatly.”
~ Robert F. Kennedy

“There is something to be said for keeping at a thing, isn’t there?”
~ Frank Sinatra

sursă, partea I

Am vazut filmul Jeux d’enfants. Prima oara mi s-a parut o prostie. A doua oara… foarte tare.

De ce? Zilele seamana unele cu altele, merg la scoala, ore, pauze, ore, ajung acasa, mananc, dorm de amiaz, bla bla. Acelasi program, aceleasi chestii facute, ca un robotel. Asa ca am inceput sa joc si eu ‘Cap ou pas cap’ ).

Deocamdata cu Voina, ca nu prea am pe altcineva capabil de asa ceva.
Nu e mare scofala. Doar m-a pus sa intru in toalete la baieti, ceea ce nu e mare lucru avand in vedere ca intru in fiecare pauza acolo (oglinda nu e asa aglomerata ca la fete, de-aia). El a intrat la fete, s.a.m.d. + doar o declaratie de “te iubesc” la profa de engleza, pe care a intrepretat-o f. istet Voina =));

Totusi, totul pare altfel. Sa faci ceva nou, ceva ce n-ar trebui sa faci sau nu-ti trece prin minte in mod obisnuit… iti da o stare f tare.

De abia astept ziua de maine. Cand sunt in alt oras. Sounds exciting.
Prostii prea mari nu o sa fac. Adevarul e ca, din pacate, sunt genul de persoana care ar putea face tampenii foarte usor – asa, ca sa vedem ce se intampla, mai ales ca doamna constiinta nu ma prea trage de urechi. Si, damn it, suntem tineri!
We’ve got to live fast.

Pana la urma, eu cred ca e vorba de schimbare si de curaj. De zilele la fel care pot primi culoare. De un joc. Atat.

Tu te-ai juca cap ou pas cap*?

* adica primesti o provocare pe care trebuie sa o indeplinesti ca tu sa dai celuilalt o provocare

Let’s face it! Tu nu spui ce crezi. Sau ba mai spui cand te enerveaza ceva la cineva, cand nu-ti place, cand ti se pare naspa. Dar nu, nu poti spune ca cineva iti place. Sau ca ti se pare special, sau frumos, sau bun, sau natural, sau tare, sau pur si simplu orice simti tu bine si frumos despre cineva din jurul tau.

Ca si tine, nici eu nu spun. Dar mi-am dat seama ca viata asta e prea seaca si si-asa scurta ca sa nu aratam ce credem frumos, plus ca de oameni care cred chestii urate si te fac sa te simti urat si prost dam la tot pasul. Si incerc sa fiu sincera si daca mi se pare ca esti great, pai atunci iti spun ca esti great. Ca ma gandesc ca nu o sa ma urasti foarte tari, si daca o sa ti se para ciudat sau o sa crezi ca cine stie ce simpatie care nu-ti convine am pentru tine, imi pare rau. Nu asta a fost scopul.

Asta iti cer si tie.

Spune-mi. Orice. Orice vezi deosebit in cineva. Sau mai bine spune-i acelui cuiva, dar poate esti speriat la inceput. Cu ocazia asta vreau sa si vad ca poti crede ceva dragut. Ca sa exersezi, poti scrie aici tot ce-ti place la oricine, chiar si la mine, chiar si la Gigel, Lucretiu sau Manuela, habar-n-am-cine-sunt-ei, chiar si la domnul portar sau doamna care te serveste cu covrigi zilnic. Poti spune absolut orice, ca si cand comentariul asta pe blog ar fi defapt un fel de convorbire intre tine si tine.

Promit ca o sa scriu si eu, in comentarii, daca incepeti voi.

La multi ani blogului! 1 an si 5 zile.  Ah… plus ca nu mai sunt bloggerita de 14 ani, ci de 15. Cum trece timpul…

De 1 an si 5 zile imi place sa ma asez in fata calculatorului si sa fac asta, sa scriu. Sunt mandra sa fac parte din comunitatea bloggerilor si inca ma mai bucur cand primesc e-mailuri cu aprecieri si cuvinte dragute; imi plac cititorii si comentatorii mei, iar cand vad ceva frumos de abia astept sa va arat si voua, si cand gasesc ceva ce cred ca v-ar placea sa va impartasesc. E incredibil de frumos si iubesc chestia asta. Am ajuns sa iubesc blogul. Creste o data cu mine si Incepe sa semene tot mai mult cu sufrageria aceea cu pereti albi, ferestre foarte mari si luminoasa, cu lamai si portocali…

Niciodata timpul nu a avut o astfel de savoare. Blogul mi-a devenit un fel de jurnal de maruntisuri si lucruri mari. Defapt, toate aceste maruntisuri au legatura cu viata mea, cu mine, cu cei care ma inspira zi de zi prin cat de perfecti si breath-taking-inside si incredibili sunt. E un sentiment ciudat sa ma uit in “trecut”, sa rasfoiesc paginile din mai 2009 de exemplu si sa imi amintesc cum eram atunci, la ce ma gandeam, ce imi placea, ce ma stresa. Iar voi ma citeati tot timpul. Pretuiesc lucrul asta enorm.

Iar acum urmeaza partea material-girl: A inceput RoBlogfest, cea mai importanta competitie a blogurilor din tara. Am fost si eu propusa la categoria sub 18 ani. Cred ca merit sa ajung in finala, sa urc pe podiumul celor mai buni bloggeri minori din Romania. Cred asta, pentru ca atunci cand tii la un lucru ai incredere in el si stii ca merita ce e mai bun. Ma poti vota.

Nu esti de foarte mult timp pe blog? Arunca un ochi  [ aici ] unde am notat articolele care mie mi-au placut cel mai mult. Le poti si reciti sau comenta daca vrei.

Va imbratisez! >:D<

No one’s perfect, but everyone can be awesome.

Tocmai am aflat de pe twitter (de la matilda) ca azi e The International Day of Awesomeness ). Ce alta sarbatoare merita anuntata daca nu asta? Ideea a fost lansata in 2007 de catre Kevin Lawver (nu-l stii) pe net. Mi se pare brilliant!

Cum poti celebra ziua asta? Ei bine, fiind awesome! Like you always are :]

La multiiiii aaaaaani si tie! Pun pariu ca si tu esti awesome! Poate nu tot timpul, dar ai unele zile in care faptul ca esti dragut/minunat/f tare/incredibil/awesome ii face si pe altii sa se simta fericiti/awesome :hug:

(eu zic ca ar trebui sa trimiteti sms-uri/mesaje cu ‘la multi ani de international day of awesomeness” prietenilor sau oamenilor pe care-i cunoasteti si sunt extraordinari-incredibili-speciali-wonderfull); it’s cute Damn it, e asa de simplu.

A venit momentul cel mare, momentul in care toata dispretuirea din mine pt. oameni o sau afara. Motto: “SAY WHAT YOU THINK. Not what you think you should say.” Pentru oamenii draguti si buni: nu trebuie sa citesti asa ceva, foarte probabil ca tu sa nu fi intalnit vreodata oameni ca acestia, sau daca i-ai intalnit, sa nu le fi observat decat partile bune. Eu nu.

… IDIOTILOR!

1: Rasistii. Si nu de oricare, ci cei de 15-16 ani, care nu stiu lega 2 fraze corect fara oligofrenii. Care nu si-au miscat vreun deget in viata lor sa munceasca ceva dar injura la tigani ca ‘din banii nostrii stau degeaba’. Pe cei care au aceasta varsta si n-au patit nimic rau in viata lor inafara de sa-si arda parul cu placa, dar spun si o chestie de genul ca tiganii ar trebui sa moara, ii consider cu mari probleme la tartacuta.

2: Atotstiutorii interesanti. Fac parte tot din categoria de 15-16 ani, care nu stiu lega corect 2 fraze, dar care din cauza ca au auzit la cineva din jur sau de pe net vreun discurs cu multe injuraturi impotriva cuiva, hopa se cred si ei interesanti si imita ca si papagalul. Ei sunt zeii zeilor, ei le stiu pe toate, ei pun atribute si dau cu parul si catalogheaza orice. Nu, nu dupa cum cred sau simt ei, ci dupa cum au auzit la altii si li s-a parut ca ar parea interesanti.

3: Frustratele. Cele care au multa ura si invidie in ele. Nu m-ar deranja daca si-ar pastra-o pentru sufletelul lor, dar ele se duc si o spun si altora, inventeaza tot felul de idiotenii. Nu, nu m-ar deranja daca asta nu ar pune in pericol niste relatii f. misto de prietenie.

4: Egoistii. Mai ales cand spun si ca “stii mie imi pasa de tine”. Si tu le spui ce te macina, ca vrei raspunsuri, ca nah, iti este prieten si ii pasa de tine si poate te ajuta sau te linisteste sau pur si simplu sa aiba rolul de ala cui ii pasa de tine si iti este prieten. Iar ei iti raspund ca e treaba ta ce faci. Ca, nu se baga. E treaba ta. Tu stii. Desigur, tot tu esti cel care le asculta pledoariile de 241287482174 de randuri despre ce-i doare pe ei si iti strofoci creierii sa le dai raspunsuri. Plus ca despre orice ai vorbi, ei cred e vorba despre ei.

5: Santajul. Aici am iesit din categoria puberilor. Tu esti maniac de viteza si dai cu masina peste o minora, pe trecerea de pietoni, fara sa pui macar frana. . Tot tu iti trimiti gorilele smechere sa convinga parintii sa nu faca plangere la politie. Cu bani, cu santaj.

6: Cei cu religia. Ai 15-16 ani, nici nu esti bine convins ca nu te-a adus barza, dar tu ai teorii despre Dumnezeu. Ca Dumnezeu e de vina pentru 4287141 de lucruri, ca e idiot, e o prostie, ca de ce e barbat, ca e imperfect, ca crestinismul, ca… Inteleg ca alegi sa crezi sau sa nu crezi. Sau sa ai niste teorii dupa ce ai ceva experietena de viata, dupa ce stii cu ce se mananca lumea asta. Nu dupa ce esti un adolescent trist care nu se misca din fata calculatorului. Mi-e de ajuns sa aud o astfel de teorie si sa-mi dau seama ca ai o majora de lipsa de atentie si sa nu mai vreau sa te vad vreodata.

Mi-am dat seama ca nimic nu dureaza o vesnicie ce sa mai zic de mai mult de o luna. Marturisesc ca pentru Alle asta este foarte suparator, desi asta ar insemna sa recunosc ca din punctul asta de vedere sunt putin maniaca, anume ca sa cred ceva sau in ceva am nevoie de dovezi… hai sa zicem zilnice, sa nu exagerez. Nu m-ar supara sms-uri cu totulelafel-totulelafel-totulelafel-totulelafel-ca-ieri, ce sa mai zic de totulechiarmaibinecaieri-i-am-still-the-same.

Adica, nici macar daca as trimite un vrabioi imbracat in pelerina de detectiv sa stea sa pandeasca ce zice cineva nu as putea stii ce crede sau mai simte sau chestii d’astea nemuritoare. Ca stii si tu ca sunt o gramada de cineva de la care ai vrea sa auzi 1000 de cuvinte si de asigurari ca totulelafel sau totulechiarmaibine sau alte asigurari si declaratii dragute. Dar oamenii se tem sa faca marturisiri si nu stiu de ce.

Mi-ar placea sa existe vreun praf magic care sa faca oamenii sa spuna tot – dar absolut tot – ce au in minte in momentul respectiv :O indiferent daca este vorba despre parul in toate partile ale colegei, despre vreo simpatie spontana pentru porumbelul de pe caldaram, sau despre cat de stupida este cererea mea ca tu sa fii sincer.