Sunt fracţiuni de secundă care pot schimba totul. Care pot avea efect de balsam de căpşuni sau pot să fie la fel de amare ca un oţet de mere mult prea concentrat. Care pot să se transforme în autobuze magice ce te duc în ţara minunilor sau în rable de filme horror care parchează în cel mai dureros şi vulnerabil colţ al tău.
Sunt aşteptări care fac acelaşi lucru. Aşteptări lungi pentru care o zi în plus înseamnă adio şi la revedere, aşteptări care nu fac altceva decât să te fragmenteze şi mai mult, aşteptări pentru care un răspuns ar însemna… cum am zis, biletul către ţara minunilor.

• De aceea, unele lucruri trebuie făcute până nu e prea târziu:
• un telefon bunicului cel blând, un “salut” cuiva căruia nu i-ai mai zis “salut” de mult,
• un “hei, scuze că n-am mai vorbit” cuiva speriat că nu veţi mai vorbi niciodată,
• un “mie îmi pasă de tine” cuiva căruia nu i-ai arătat că-ţi pasă decât o dată,
• chiar un “la revedere” crud cuiva care aşteaptă un răspuns de mult,
• sau chiar ce zicea makavelis mai demult;
• o prăjitură făcută de mânuţa ta unei mame prea obosite,
• nişte vorbe cuiva rămas fără cuvinte;
• un “wow, ai progresat” cuiva care munceşte de prea mult timp,
• un filmuleţ cuiva supărat pe anotimp…

Vorbele aşteptate sunt atât de simple şi pot să facă atâtea minuni!

Link To Full Post

Tweet Article

Leave A Comment