- Luni e început de săptămână şi vrei să te prefaci că eşti fresh şi pregătit să fii mai eficient. Aşa că-ţi iei o cămaşă cu pătrăţele albastre, asculţi Sebastien Tellier – Divine , ca să fii optimist şi vesel. Că aşa se zice, că începuturile au nevoie de forţă. Nu se cade să fii vesel miercurea, de exemplu. Luni, luni e momentul sa ţopăi în loc să mergi, să râzi până te doare burta, să împarţi surâsuri la toţi de pe stradă. Ce să mai, eşti splendid!
- Marţi e zi mârâită. Pent’că nişte greci şi romani şi ce au mai fost ei au botezat ziua după zeul nervozat nambăr uan. Astăzi e de înţeles că n-ai chef de ăilalţi, dar ăsta e un lucru bun! Egoul creşte, te simţi cel mai tare şi genial. În minte îţi vine Lily Allen – Faq, desigur.
- Miercuri eşti artist. Te îmbraci în dungi, îţi pui o draperie fular/eşarfă la gât, nişte bocanci, şi mâinile în buzunar. Te simţi bine în pielea ta. Până la urmă, simţi că eşti un model, eşti un actor, eşti, din nou, splendid. Crede-mă, şi când eşti plictisitor sau banal – eşti cu atâta talent, că, irefutabil, ar trebui să ţi se ecranizeze viaţa. FA-SCI-NA-TION!
- Joi este înainte de vineri, iar vineri este înainte de weekend. Matematic, rezultă că Joi este weekend. Sau pe aproape. Eşti relax, matur, îţi dai seama încă o dată cât de pueril eşti lunea, marţea şi miercurea, dar zâmbeşti. Ştii că viaţa asta e cu atât mai frumoasă cu cât ai ce să-ţi aminteşti, ştii că fără riscuri nu ar mai fi frumuseţe, ştii că e mai dureros să te gândeşti că nu ai făcut ceva decât că ai făcut, chiar şi o tâmpenie. I’ve got Blonde on Blonde, On my Portable Stereo…
- Vinerea vrem să o ia la galop şi brusc să se oprească în momentul în care putem să savurăm pe deplin weekendul. Aşa că până la ora două, patru sau şase, vă rog frumos să faceţi linişte să nu perturbaţi timpul, care ar putea trece mai încet pentru că faceţi voi zgomot şi mă sâcâiţi, de-aia!
- Sâmbăta are gust de mare, de vară şi de dans.
- Duminica e tăcută şi monotonă ca o bătrânică. Duminica parcă şi razele soarelui sunt leneşe, se mişcă cu viteza melcului, te îndeamnă să te uiţi la filmele de duminica seara de pe acasă tv. Sau să-ţi pierzi timpul pe net căutând teme pentru blog sau dând click pe toate linkurile primite pe twitter…
Acum, să mă scuzaţi, dar vorbesc şi eu cu mine la persoana a 2-a!
Şi, fie ce o fi, oricând suntem splendizi!
Limba română are mai multe sensuri.
Creierul percepe în diferite moduri un cuvânt.
Iar eu sunt atât de rea că folosesc unele cuvinte/gesturi fără să-mi dau seama că ele pot fi interpretate altfel şi că pot jigni.
În plus de asta, arunc nişte vorbe aşa scurte şi acide, fără ca eu să vreau să fie rele. Ci pur şi simplu pentru că eu cred că sunt adevărate, că aşa e cursul conversaţiei. Că nu gândesc.
Doamne, ce aiurea sunt oamenii ăştia ca mine. Şi până la urmă, nu vreau să rănesc pe nimeni, cu atât mai puţin să fac pe cineva să se simtă prost. Sau să se supere. Dar nu ştiu cum îmi reuşeşte.
Cred că scăparea este doar: Think Twice. Gândeşte-te de două ori.
Măcar dacă aş fi rea într-un mod mai malefic, absolut. Atunci ai mai putea zice că nah, ăsta îmi e scopul, să înţep oameni. Dar aşa, ce rost are? Nici măcar nu e amuzant.
Offfff,
şi mă simt aşa anapoda când mă gândesc că eu vreau iubire între oameni, dar eu, chiar dacă iubesc oamenii, îi supăr. E un sentiment oribil. Şi poate o să ajung asemeni unui lup ce se vrea blând, dar părăsită de toţi oamenii de hârtie. Singură, singurică…
Din fericire, eu nu pot să mă plâng de părinţi şi de regimuri comunisto-severe, dar există cazuri pe care nu mi le pot explica.
Cunosc o fată cu părinţii atât de stresaţi de şcoală, că primul lucru când intră ea în casă, o întreabă de teme. Nu o lasă să plece la un unchi de Crăciun pentru că are testarea naţională în… iunie. Afară nu o lasă, numai în cazuri speciale. Fata e de zece, e responsabilă, toate celea, deci nu există posibilitatea ca ei să se teamă de judecata ei ori de puterea de decizie.
Nu văd logica !
Am citit la zoso cazul altei fete pe care părinţii au obligat-o să dea la medicină de 9 ori. De 9 ori!
Nu, oamenii ăştia nu mai funcţionează nici măcar conform legilor raţiunii, logicii.
Cum poţi tu să-i explici că învaţă oricum, că e normal să o lase la cinema sau afară când merg toţi colegii, când ei o ţin una şi bună că nu.
Ca să fiu obiectivă, mă gândeam că poate sunt nişte părinţi temători, vor binele fetei, se tem pentru siguranţa ei. În schimb, o lasă în toate excursiile, chiar şi afară din ţară.
Care e logica ??!!
Nu ştiu…
Se poate ca regimul ăsta strict să facă bine fetei pe viitor, că aşa se zice, că e bine ca părinţii să fie stricţi.
Ai mei, în schimb, nu mi-au impus niciodată o oră la care să vin acasă, nu ştiu că am teze decât cu câteva zile înainte, pe scurt, îmi lasă independeţa. Eu mă organizez singură, eu am grijă de mine şi de ce fac la şcoală. Fără amestecul lor.
Şi, să fiu eu de nu, da’ nu cred că am ajuns chiar aşa de rău.
De ce sunt unii părinţi aşa?
Open your mind and see like me
Leave A Comment