moldova trip

Cred că e cunoscut faptul că eu sunt 1/3 moldoveancă (şi mândră de asta ;) )). În weekend, am dat o fugă până în patria mumă. Hotelurile şi pensiunile erau full, dar cu chiu, cu vai, găsirăm camere.

Moldovenii sunt ageri, iuţi la vorbe şi la gesturi, deschişi să-ţi detalieze răspunsul la o întrebare cu caracter turistic, şi au un fel zeflemo-nostim de a-ţi răspunde la întrebările naive. A! Şi dulşele grai moldovinesc iă foarti drăgălaş.

Am văzut, în ordinea traseului:

Lacul Roşu, de care citisem numai în cărţile de geogra, cum că ar fi format din craterul unui vulcan.Interesant se văd trunchiurile copacilor (cred că asta sunt :D ).

Cheile Bicazului, care în poză nu se văd la fel de spectaculos ca în realitate. Interesante sunt zecile de tarabe de pe margini, care nu sunt aşa de kitchoase cum mă aşteptam. Ba’ chiar găseşti acolo suveniruri tradiţionale.

Cetatea neamţului mă face mândră de partea mea 1/3 moldoveancă. E cocoţată sus de tot, unde barbarii şi cei ce voiau să o cucerească nu aveau cum să obţină izbânda. E foarte bine restaurată cetatea, ca în străinătate de curat, îngrijit, frumos.

Mânăstirile, în număr de 7.

(pictură din mânăstirea agapia, realizată de nicolae grigorescu)

Asta a fost doar scurta prezentare, dar pozele le găsiţi aici .

Pe drum am mâncat la un restaurant din pensiunea Rubin, pe care vi-l recomand, că mâncarea şi servirea e excepţională.

Şi, să nu uit, cel mai frumos local existent în România… TANANANANANANA

Hanul Ancuţei! Era cam intuneric, şi decât să fac poze, am făcut un mic video. E cam mişcat şi ameţitor (nu mă fac regizor, clar), da’ e bun cât să vă faceţi o imagine.

Voi pe unde aţi mai fost?

Retweet
Comments
23 Responses to “moldova trip”
  1. Vania says:

    Iată locuri care-mi sunt familiare!

  2. xayide says:

    stai ca eu nu inteleg…cum adica 1/3 moldoveanca?
    .-= xayide a scris ultima oara blog ..Intrebare: =-.

  3. paula says:

    nu’mi zi ca ai fost in moldova si nu ai fost in humulestiwaitingno talking.tare faina zona.Iasiul l’ai vazut?smug
    .-= paula a scris ultima oara blog ..Devious Journal Entry =-.

    • mademoiselle allé says:

      am fost in jurul târgului/pietrei neamţ, şi am trecut şi prin humuleşti, desigur, şi am văzut ozana cea frumos curgătoare big grin
      n-am ajuns in iaşi, am fost doar în zona asta.

  4. Andrei Pavel says:

    felicitari pentru ce faci. bravo tie happy
    .-= Andrei Pavel a scris ultima oara blog ..Ce este un blogger? =-.

  5. Zdeto says:

    Vezi ca faci o confuzie. Lacul Sf. Ana e format in crater de vulcan. Lacul Rosu s-a produs in urma unui cutremur care a blocat o apa curgatoare. De aia se vad trunchiuri de copaci, pt ca a inundat o padure.

    Am fost si eu intr-un roadtrip de 2 sapt. prin Moldova, prin 2006. E frumos. Sunt curios cum au restaurat cetatea Neamtului…
    .-= Zdeto a scris ultima oara blog ..zdeto: Dodeca 2360 from Immersive Media, just about $45,000… I’ll take 2, please! laughing http://is.gd/2mktl =-.

    • mademoiselle allé says:

      daaaaa acum am modificat. thinking mi se parea mie dubios totuşi. silly

      in 2008 au terminat restaurarea, daca nu ma insel. merită să mergi

  6. A.Faith says:

    sincer, eu nu am fost deloc încântat de Moldova. mi-a plăcut de 100 de ori mai mult Ardealul. Păi compari să zicem Alba Iulia sau Sibiul cu Galaţiul sau mausoleul de la Mateiaş cu cel de la Mărăşeşti? în opinia mea, nici de-acum într-o sută de ani!

    dar mă rog, poate n-am văzut eu Moldova care trebuie în compania cui trebuie.
    .-= A.Faith a scris ultima oara blog ..E incredibil… =-.

    • mademoiselle allé says:

      thinking eu n-am vizitat oraşele. bine, nivelul de trai în moldova e mult mai scăzut sad aici cel mai de admirat este peisajul pitoresc şi cetăţile/monumentele vechi
      luînd-o pe altă parte, sunt mai atrasă de alba iulia (oraşul meu dragbig grin) şi de sibiu (love struck)

  7. A.Faith says:

    peisaj pitoresc în Moldova? nu mi s-a părut. satele seamănă cu nişte oraşe mici, arhitectura e cam.. zero. păi cum intri în Oituz se schimbă macazul winking
    .-= A.Faith a scris ultima oara blog ..E incredibil… =-.

  8. Andrei Pavel says:

    cand primesti ceva ok, ia-l ca atare. pur si simplu s-a vorbit de bine de tine… am gasit intamplator pe un blog.. am trecut, m-am uitat si m-am convins happy
    atata tot
    .-= Andrei Pavel a scris ultima oara blog ..O scurta prezentare =-.

  9. Andrei Pavel says:

    pur si simplu happy
    .-= Andrei Pavel a scris ultima oara blog ..O scurta prezentare =-.

  10. Ioana says:

    Hehe, si eu am fost acolo. Cam in aceeasi perioada cu tine.happy
    .-= Ioana a scris ultima oara blog ..Cool girl, Bravo Girl, Popcorn…ce mai există?! =-.

  11. si io vreau in Moldovaaaa. crying( Oooof, cu destinatiile astea e la fel ca si cu cartile si cu filmele… cand sa le vezi pe toate???
    .-= Tomata cu scufita a scris ultima oara blog ..Cum calatoresti? =-.

Leave A Comment