încep săptămâna altfel. învăţ. nu, nu din manuale şi caiete. ci din viaţă. greşesc. trec mai departe. nou. ce îmi place e că pot să-mi dau seama ce fac. şi dacă nu îmi place, vine schimbarea.
cum spuneam: încep săptămâna altfel.
aşadar.

Luaţi-vă toţi de profesori, că huo, că nu le pasă, sărmanii de voi, bieţii, prin ce dramă, prin ce tragedie treceţi, sărăcuţii, că se intârzie teza!
Nu zău !
Trebuie să fii un elev mediocru care vrea să pară inteligent (şi nu e) să critici profesorii. Pentru ce? Pentru că merită un salariu ceva mai bun decât al unui vânzător, pentru că merită un trai cel puţin decent?
Dar cine e de vină? Cine e de vină că doamna ministru al învăţământului promite o creştere fabuloasă a salariului, că toţi motanii suiţi la conducere asigură că vor aduce marea cu sarea. Nimeni din aceşti oameni politici nu fac nimic. Nimic. Nici măcar de bun simţ, de obraz, de onoare.
Am citit undeva, pe un blog, n condamnări ale profesorilor. Că ce, că ei n-au copii în clasele VII, VIII, şi d’aia au făcut grevă. Nu zău. Dar că profesorii au proprii lor copii, nu s-a gândit nimeni?
Vina aparţine oamenilor din stat. Nu ştiu să jignesc, dar, dacă aş avea talentul ăsta, aş face-o.
Dacă e criza, de ce nu e valabilă şi pentru cei din sectorul bugetar…
Statul îşi bate joc. Aşa cum politicienilor nu le pasă de generaţia tânără.
Mi-e silă. Mi-e silă de politică şi de politicieni.
Sper ca profesorii să primească o mărire de salariu. Nu merită să treacă prin astfel de situaţii. Într-un stat civilizat, nu ar trebui să se treacă prin astfel de situaţii.

concluzie: nu mă veţi vedea în politică prea curând.

Another guest post, écrit par Rien Spécial (mihnea)

Intrucat Alle este plecata, se pare ca trebuie sa postez eu cele 3 citate pentru o saptamana mai buna. Dupa lungi cautari virtuale, m-am hotarat la urmatoarele :

” Il n’est rien de réel que le rêve et l’amour. “
( Anna de Noailles )

guest post, scris de rien special (mihnea)

In fiecare zi, viata ne arunca in cale o multime de lucruri pe care noi
le catalogam ca fiind ” frumoase “. Poate le vedem o singura data in viata sau poate trecem zilnic pe langa ele, fara a stii cat ne sunt de dragi. Constatam doar, dupa o perioada de timp, ca ne lipsesc. Despre lipsurile fiintei umane sunt multe de zis ; nu ne-ar ajunge 9 vieti sa discutam doar despre ele. Defapt, nu sunt sigur daca ne-ar ajunge 9 vieti sa ne descoperim lipsurile.

Originalitatea este cu siguranta unul dintre multele calitatati de care omenirea duce lipsa. Pentru ce sa fii original daca nimeni nu te remarca ? Cotidianul infrange intotdeauna orice incercare de emancipare a unei flacari launtrice, iar in final, constati ca totul e in zadar. Marin Sorescu spunea ca ” lumea se inchide atat de bine intre aceste doua coperti “. Sa fie oare aceste doua coperti banalul si autenticul ? Din nefericire, oamenii nu cauta frumusetea nici macar in aparenta lucrurilor simple, daramite sa incerce sa fie originali.

Avem insa de-a face si cu persoane originale. In ciuda acestui fapt, din talentul lor se intrupeaza alte fiinte ce vor a fi originale. Insa, acestea nu stapanesc prea bine arta autenticului, ci doar se multumesc a imita ceea ce a avut succes. Oare lumea nu s-a saturat de imitatii jalnice ? Dureros este insa faptul ca aceste copii nereusite mai au si dorinta de a se afirma, de a se folosi de sensibilitatea ce se strecoara in condeiul altuia pentru a deveni celebri.

Ceea ce m-a atras la blog-ul acesta a fost pur si simplu originalitatea lui. Vorbeste despre lucruri simple, dar le prezinta intr-o maniera unica : cotidianul devine original printr-o simpla manuire a penei de scris ( fie ea si virtuala ), iar fiecare rand citit iti descatuseaza sensibilitatea. Uimitor este insa ca inca exista persoane inzestrate cu fructul arhetipului, ei privind dincolo de aparente. In universul virtual, poti plagia orice, mai putin frumosul artistic. Leon Stein spunea ca ” avand in vedere ca in lumea asta sunt foarte putine persoane inzestrate cu originalitate, in ochii acelei mari majoritati care considera ca are ceva de spus, exista o omogenitate covarsitoare ” . Mai simplu spus, toti oamenii sunt la fel, dar cei originali razbesc, dar de ei se agata ” falsi admiratori “, ce profita in scop propriu. Cred cred ca lumea asta poate deveni mai buna numai prin persoanele care vor, cele care se alatura si cele care aproba. Numai bine !

Walter Anderson ne-a dat un sfat de aur: Lăudaţi cu însufleţire, criticaţi moderat.

Cuvintele mizere nu aduc nimic bun… în schimb, cuvintele frumoase, da. Veţi vedea voi ce.
Desigur, sunt situaţii în care nu eşti de acord cu ceea ce vezi, ori auzi. Hai să zicem că te agasează, enervează. Dar îi poţi spune celuilalt frumos, fără să-l faci să se simtă prost. Punctul de vedere poate fi exprimat şi înţeles şi într-o manieră nesupărătoare. Ca de exemplu, “nu sunt sigur că sunt de aceeaşi părere, dar sunt realmente interesat să aud cum ai ajuns la asta”… Fără un ton ironic. Şi, cel mai important, dar şi cel mai greu: gândeşte-te de două ori înainte să zici ceva. Mereu încerc asta. E dificil, dar atât de important.
Expresiile de genul “criticile sunt constructive”, “eu am dreptate, încerc să-l ajut, nu înţeleg de ce s-a supărat”, sunt doar o scuză câteodată penibilă. Cum ar fi să-ţi găsească cineva nod în papură? În orice faci, oricât de mult te străduieşti.
Sau cum ar fi ca atunci când cineva se simte bine, e el, tu să îi arunci o privire ironică dezgustată. Detest privirile ironice dezgustate. Poate soluţia ar fi mai simplă: să-i vorbeşti frumos, să-i explici ce te deranjează, sau, să-l suporţi. Poate că aşa l-ai cunoaşte cum e el adevărat, fără să-i fie teamă de dezgustul tău. Fără să-i fie teamă că nu-l placi, pentru că şi “a place” celorlalţi consolidează încrederea în sine.
Poate… Poate că dacă am fi mai toleranţi… Poate că dacă am fi mulţumiţi şi fericiţi cu noi înşine, aşa cum suntem noi, i-am înţelege şi pe ceilalţi. Le-am înţelege neghiobia, entuziasmul, nervii, strălucirea… simplitatea, complexitatea. Poate că atunci nu ar mai fi nevoie să criticăm.

p.s.: vă recomand cu toată căldura blogul www.succesdublu.ro, care mă inspiră şi îmi oferă, câteodată, chiar răspunsuri. Îl găsesc ca o rază de soare a scriiturilor

…cel puţin aşa cred.

pe scurt: ne-am strâns o grămadă de oameni, şi am plantat, conform realitatea.net, 20.000 de puieţi de salcam, pin, molid şi larice, pe o suprafaţă de 6,7 hectare.
Eu am plantat doar 3 copăcei. Unul din ei are şi plăcuţă cu numele. Aşa că peste câţiva ani, mă duc să văd dacă s-a prins şi a crescut “copăcelul meu”.
M-am simţit bine. E un sentiment plăcut să contribui (chiar şi puţin), la acţiunile ecologice. Am prins gustul, aşa că de abia aştept alte activităţi de genul.

p.s.: eu nu apar in nici una din poze, asa ca shhhht. aaa. cred ca in penultima poza imi apare parul, atat.